Servicii

  • tractare

    Tractare

    Serviciul de tractare a unui autovehicul imobilizat se organizează în următoarele cazuri:

    • Echipa care se deplasează la faţa locului certifică faptul că depanarea autovehiculului nu se poate realiza pe loc sau nu se poate realiza în timpul maxim de intervenție de 30 de minute de la sosirea echipei de intervenţie;
    • Operațiunea de depanare a echipei de asistență rutieră nu se încheie cu succes în timpul maxim de intervenție.

    Renault Commercial Roumanie va prelua în responsabilitate asigurarea tractării autovehiculului imobilizat la un Reparator Autorizat Dacia, precum și transportul pasagerilor până la unitatea service unde va fi tractat autovehiculul sau la o unitate de cazare ori de transport călători pentru continuarea călătoriei, dacă situația impune aceste lucruri.

    Tractarea autovehiculului imobilizat se va efectua respectând condițiile următoare:

    • Se va asigura remorcarea inclusiv a autovehiculelor ieșite în afara carosabilului;
    • În caz de incident rutier, autovehiculele sunt eligibile pentru transportul de la locul accidentului până la cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault. Pasagerii autovehiculului accidentat vor beneficia de aceleași servicii oferite ca şi în cazul penelor imobilizante care au drept cauză deteriorarea sau uzura anumitor piese ale autovehiculului;
    • Dacă recuperarea vehiculului ieșit de pe șosea nu se poate efectua de vehiculul de remorcare, recuperarea din afara părții carosabile se poate organiza de Centrul de Apeluri „Assistance Revolving”, însă cheltuielile aferente vor fi suportate necondiționat de către clientul persoana fizica sau persoana juridica. Pentru organizarea recuperării autovehiculului din afara carosabilului, clientul persoana fizica sau persoana juridica trebuie să confirme Centrului de Apeluri „Assistance Revolving” acceptarea condițiilor şi a costurilor pe care le va suporta, înainte de organizarea serviciului. Plata macaralei sau a altor utilaje speciale care s-ar impune pentru readucerea autovehiculului pe șosea, ca şi plata pentru operaţiunea de readucere autovehicul pe șosea vor fi efectuate de clientul persoana fizica sau persoana juridica, iar remorcarea va fi efectuată gratuit pe costurile RENAULT.

    • Vehiculul imobilizat va fi tractat la un Reparator Autorizat Renault, fără nicio obligaţie de plată din partea clientului persoana fizica sau persoana juridică.
    • Remorcarea la o altă destinație solicitată de client (din afara rețelei de Reparatori Autorizați Renault) va fi plătită de client.
    • Dacă, în zona incidentului, sunt mai mulți Reparatori Autorizați Renault, clientul poate decide unde să fie tractat autovehiculul imobilizat, dar nu la o distanță mai mare de 50 de km de cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault;
    • În cazul în care clientul nu are preferințe, tractarea se va efectua obligatoriu la cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault.

    Costul staționării autovehiculului remorcat va fi suportat astfel:

    • Primele 30 de minute (necesare întocmirii diverselor documente la poliţie, de exemplu) vor fi gratuite pentru client;
    • Următoarele staționări solicitate de client în timpul tractării autovehiculului vor fi plătite de client pentru „fracțiuni” de oră de câte 30 de minute (costul per „fracţiune” de oră va fi comunicat clientului în timpul apelului la Centrul de Apeluri „Assistance Revolving”).

    RENAULT organizează şi asigură gratuit parcarea autovehiculului imobilizat, pe timpul nopții sau în afara orelor de program ale unității service autorizate Dacia/Renault/Nissan la care este transportat autovehiculul.

  • depanare-la-locul-evenimentului

    Depanare la locul evenimentului

    Este serviciul de depanare a autovehiculului realizat de către o echipă de intervenție la locul evenimentului, prin operaţiuni simple care nu necesită un timp mai mare de 30 minute și care nu presupun intervenții asupra elementelor de securitate ale autovehiculului. Scopul serviciului de asistență rutieră în acest caz este refacerea temporară a capacității de deplasare a autovehiculului beneficiar, pentru continuarea călătoriei. Contractul acoperă costurile de deplasare a echipei de intervenție și manopera operațiunilor efectuate de către echipa de intervenție. Costurile materialelor și/sau a pieselor, pneurilor înlocuite, carburantului utilizat etc. vor fi suportate de către client.
     
    Serviciul este realizat de către o echipă de intervenție la locul evenimentului, prin operaţiuni simple care nu necesită un timp mai mare de 30 minute și care nu presupun intervenții asupra elementelor de securitate ale autovehiculului.

  • asistenta-in-caz-de-incident

    Asistență în caz de incident

    Asistență pană:

    • Se aplică în cazul unor pene imobilizante care au drept cauze deteriorarea sau uzura anumitor piese ale vehiculului şi care nu sunt acoperite de garanția acordată de producătorul vehiculului;
    • Se aplică fără limită de kilometri și ori de câte ori este necesar.

    Asistenţă incidente pneuri:

    • Se aplică pentru daunele survenite din cauza unei pene la mai multe pneuri, care vă imobilizează vehiculul;
    • Renault Asistenţă Rutieră PLUS organizează tractarea vehiculului la cel mai apropiat atelier Renault;
    • Se aplică fără limită de kilometraj și ori de câte ori este necesar.

    Asistență incidente chei:

    Acest tip de asistență acoperă problemele legate de utilizarea cheii sau a telecomenzii.

    Se asigură asistență:

    • În caz de furt, pierdere sau defectare a cheilor sau telecomenzii;
    • Chei uitate în interiorul vehiculului închis;
    • Cheie contact distrusă în interiorul contactului, situație în care se va asigura remorcare până la cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault;
    • Cheie pierdută, situație în care se va asigura remorcare până la cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault.

    Asistenţa se aplică fără limitarea numărului de solicitări.

    Asistență incidente carburant:

    • În cazul alimentării cu alt tip de carburant decât cel impus de tipul de motor al vehiculului,  caz în care, în funcție de marca vehiculului, se va asigura remorcare până la cel mai apropiat Reparator Autorizat Renault.

    Asistență în caz de accident

    • În cazul unei pene imobilizante rezultată în urma unui accident rutier, autovehicul va fi transportat de la locul accidentului până la cel mai apropiat Reparator autorizat Renault.

  • transport

    Transport

    Pentru continuarea calatoriei sau intoarcerea la domiciliu:

    • Serviciul este disponibil pentru toţi pasagerii aflaţi în autovehiculul imobilizat, în limita locurilor disponibile în autovehiculul imobilizat;
    • Autostopiștii sunt excluși;
    • Dacă pasagerii nu pot fi preluați în vehiculul de remorcare, se va organiza gratuit transportul pasagerilor în regim de “taxi”;
    • Distanţa maximă de transport în regim de “taxi” este de 200 km (100 Km pe sens) sau în limita a 75 EURO (TVA inclus).

  • decontarea-costurilor

    Decontarea costurilor

    În funcție de caz, îți vor fi decontate anumite servicii: 

    • Decontare costuri pentru recuperarea autovehiculului depanat;
    • Decontare costuri pentru întoarcerea pasagerilor la domiciliu, cheltuieli de legătura, repatrierea autovehicului.

    Decontare costuri pentru întoarcerea pasagerilor la domiciliu:

    • Serviciul nu este cumulabil cu serviciile de cazare, vehicul pentru înlocuire temporară sau continuare călătorie;
    • Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va organiza deplasarea pasagerilor și decontarea biletelor de transport pentru întoarcerea la domiciliu;
    • Vor fi decontate biletele de taxi/autocar/tren/avion necesare întoarcerii pasagerilor la domiciliul proprietarului autovehiculului imobilizat;
    • Organizarea călătoriei cu avionul este posibilă:
                  - doar dacă timpul deplasării cu autocar/tren ar fi mai mare de 6 ore;
                  - doar dacă distanța de la locul incidentului de la Reparatorul Autorizat Dacia până la domiciliul clientului este mai mare de 600 km.
    • RENAULT va suporta pentru întoarcerea pasagerilor la domiciliu costuri în cuantum de maximum 160 EURO/eveniment, TVA inclus.

    Decontare costuri pentru continuarea călătoriei:

    • Serviciul nu este cumulabil cu serviciile de cazare, vehicul pentru înlocuire temporară sau întoarcerea pasagerilor la domiciliu;
    • Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va organiza deplasarea pasagerilor și decontarea biletelor de transport pentru continuarea călătoriei;
    • Vor fi decontate biletele de taxi/autocar/tren/avion necesare continuării călătoriei pentru client şi pasagerii autovehiculului imobilizat;
    • Organizarea călătoriei cu avionul este posibilă :
    • Doar dacă timpul deplasării cu autocar/tren ar fi mai mare de 6 ore;
    • Doar dacă distanța de la locul incidentului de la Reparatorul Autorizat Renault până la destinaţie este mai mare de 600 km.
    • RENAULT va suporta pentru continuarea călătoriei clientului şi pasagerilor costuri în cuantum de maximum 160 EURO/eveniment, TVA inclus.

    Decontare costuri pentru recuperarea autovehiculului depanat:

    • Serviciul este cumulabil cu serviciile complementare de cazare, continuare călătorie, întoarcere pasageri la domiciliu;
    • Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va asigura/deconta biletul de transport (în funcție de solicitarea clientului: taxi/autocar/tren/avion) pentru deplasarea clientului (sau a unui delegat) la Reparatorul Autorizat Renault ca să preia autovehiculul depanat;
    • Se va organiza acest serviciu numai dacă s-a efectuat serviciul "Tractare" de la locul incidentului la un Reparator Autorizat Renault și dacă intervenţia a fost efectuată în unitatea respectivă;
    • La alegerea mijlocului de transport se va ține cont să se asigure cel mai mic timp de deplasare pentru/la client;
    • Organizarea călătoriei cu avionul este posibilă:
                  - Doar dacă timpul deplasării cu microbuz/autocar/tren ar fi mai mare de 6 ore, potrivit orarului companiilor de căi ferate sau de transport rutier.
                  - Doar dacă distanța de la locul incidentului de la Reparatorul Autorizat Renault până la domiciliul clientului este mai mare de 600 km.
    *Notă:
                  - În orașul de domiciliu, clientul nu beneficiază de acest serviciu;
                  - Limita maximă de cost pentru acest serviciu va fi de 100 EURO/eveniment (TVA inclus).

    Cheltuieli de legătură

    Toate cheltuielile de legătură între gări, aeroporturi hoteluri, domiciliu şi locul unde se află autovehiculul pentru depanare/reparare sunt acoperite exclusiv în situaţia în care autovehiculul a beneficiat de serviciul de Tractare.

    Decontare costuri pentru „Repatriere” autovehicul:

    • Reprezintă serviciul de transport al autovehiculului imobilizat la adresa de rezidență a clientului și este realizat cu personal și autovehicul specializat. Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va organiza acest serviciu numai dacă s-a efectuat serviciul Tractare. Clientul are dreptul de a solicita repatrierea autovehiculului în România doar în cazul în care intervenţia asupra autovehiculului imobilizat nu poate fi finalizată în termen de maximum 5 zile lucrătoare din momentul imobilizării.
    • RENAULT va prelua în responsabilitate aducerea autovehiculului imobilizat din străinătate până la domiciliul clientului în România.
    • RENAULT va decide cum și prin ce mijloace va aduce autovehiculul în țară.
    • Repatrierea autovehiculului din străinătate se va face în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la declararea imobilizării. Procedurile de repatriere vor începe din momentul confirmării termenului de reparație de către unitatea reparatoare din străinătate (din rețeaua autorizată Renault).
    • Acest serviciu se poate solicita doar dacă imobilizarea autovehiculului nu este pe teritoriul României. 

     

  • autovehicul-de-inlocuire

    Autovehicul de înlocuire

    Reprezintă serviciul prin care se pune la dispoziția clientului un autoturism de schimb în regim de rent-a-car, maximum aceeași clasă cu autovehiculul imobilizat în service. Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va face tot posibilul să ofere un vehicul de aceeași marcă, din rețeaua autorizată Renault.
    Centrul de Apeluri „Assistance Revolving” va organiza acest serviciu numai după lansarea serviciului "Tractare autovehicul", în cazul în care clientul dorește să-şi continue călătoria și autovehiculul nu poate fi depanat în aceeași zi. Punerea la dispoziţie a vehiculului de înlocuire temporară va avea loc la locaţia unde a avut loc evenimentul din cauza căruia autovehiculul este imobilizat sau la locaţia Reparatorului Autorizat unde a fost tractat autovehiculul.

    Durata de utilizare a autovehiculului primit la schimb:

    • Nu va putea depăși durata reparațiilor efectuate în service;
    • Va fi de maximum 5 zile calendaristice;
    • Costul pentru zilele suplimentare (peste 5 zile) de atribuire vehicul de înlocuire, în cazul în care clientul doreşte utilizarea în continuare a autovehiculului de înlocuire, va fi suportat de client.

    Clientul va respecta condițiile de închiriere auto (vârstă, permis de conducere etc.) şi va răspunde pentru utilizarea conformă şi în condiţii de legalitate a autovehiculului de înlocuire.
    Orice alte cheltuieli în afară de chiria zilnică a autovehiculului vor fi suportate de către client (plata garanției, combustibil, taxe aferente utilizării, daune, asigurări facultative, taxele de drum etc.), clientul fiind de asemenea responsabil pentru înapoierea mașinii la compania de închirieri. Orice taxă datorată prelungirii perioadei de închiriere va fi suportată de către client.
    Costurile totale de închiriere suportate de Renault sunt în limita a 160 EURO/eveniment, TVA inclus.

  • cazare

    Cazare

    • Dacă incidentul s-a produs la peste 50 de km de domiciliul clientului și autovehiculul nu poate fi depanat în aceeași zi, Centrul de Apeluri “Assistance Revolving” poate organiza cazarea într-un hotel de maximum 3 stele, cu mic dejun inclus. Cazarea se va organiza pentru cel mult  2 nopți, dar nu mai mult de durata reparației autovehiculului.
    • Orice alte cheltuieli în afară de prețul cazării la hotel vor fi suportate de client.
    • Costurile totale pentru cazarea clientului nu pot, în nici un caz, să depășească limita de 160 EURO/eveniment, TVA inclus, indiferent de numărul persoanelor afectate de eveniment.